Astăzi în nord-estul țării vremea se va răci semnificativ, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor menține normale pentru această perioadă din noiembrie. Astfel, temperaturile maxime vor fi de la 4 grade în nordul Moldovei, până spre 16...17 grade în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei. Înnorările vor fi persistente în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării unde va ploua, iar în nordul Moldovei şi posibil în estul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 10, chiar 15 l/mp.***
În București cerul va prezenta înnorări, iar în prima parte a zilei e foarte probabil să avem parte ploi. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări după-amiaza, iar temperatura maximă va fi de 13, cel mult 15 grade.***
La munte vremea se va răci semnificativ în nordul Carpaţilor Orientali unde se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h. Valorile termice vor fi cuprinse între 4 grade la Semenic, 5 la Păltiniș, 6 la Sinaia și Stâna de Vale, iar maxima de 7 grade se va înregistra la Predeal.