Astăzi valorile termice vor fi, în mare parte, mai ridicate faţă de normele specifice perioadei, mai ales în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi în vestul, nordul şi centrul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 16 grade, iar la începutul zilei, în zonele joase de relief, vor fi condiții de ceaţă.***
În București valorile termice vor fi ușor mai ridicate față de ieri și se vor situa peste cele normale la această dată. Cerul va avea înnorări mai ales spre seară când va creşte probabilitatea de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă, la amiază, se va situa în jurul valorii de 15 grade.***
La munte cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali. Pe creste se vor semnala precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar izolat se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va avea unele intensificări în zona înaltă, iar valorile termice nu vor avea variaţii semnificative față de normalul perioadei și se vor înregistra 5 grade la Semenic, 8 la Sinaia și Stâna de Vale, iar la Predeal și Păltiniș maxima ajunge la 9 grade.