Astăzi cerul va avea înnorări şi temporar va ploua în zonele de deal şi de munte din nordul şi centrul ţării. Vor fi posibile ploi pe arii restrânse și în vest, sud-vest şi nord-est, unde cantităţile de apă pot depăşi, prin acumulare, 10 l/mp. Valorile termice se vor situa în jurul celor normale, astfel că maximele vor fi cuprinse între 14 şi 20 de grade. Dimineaţa, în zonele joase de relief, se va forma ceaţă.***
În București cerul va avea unele înnorări, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineața temperatura va fi între 10 și 11 grade, iar maxima ajunge la 19.***
La munte cerul va avea înnorări şi va ploua. Cantităţile de apă pot depăşi izolat 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile termice se vor situa în jurul normale pentru această perioadă, astfel că la Semenic și Păltiniș vor fi 11 grade, 12 la Sinaia, iar maxima de 14 grade se va înregistra la Predeal și Stâna de Vale.