„Interesul țării este să fim independenți cum am fost pe vremuri. Trebuie să ne respectăm țara și poporul. Nu cerșim de la nimeni. Dacă vrem, putem. Dar trebuie să vrem și pentru asta trebuie să știm despre ce e vorba”, a afirmat Nicu Covaci în exclusivitate la Realitatea PLUS.
Realitatea PLUS a început o campanie prin care dorim recuperarea companiei petroliere Petrom, naționalizarea companiei. De-a lungul anilor, s-a vorbit despre corupție, despre felul în care a fost dată pe bani puțini austriecilor de la OMV. Dorim să îndreptăm lucrurile, iar asta se poate realiza printr-un referendum. Realitatea PLUS va începe demersurile pentru obținerea de semnături, astfel încât să forțăm autoritățile să declanseze o astfel de procedura prin care să recuperăm compania, sa recuperăm profiturile pe care le-a obținut compania de la înstrăinare și până acum, precum și despăgubiri.
Românii ne pot scrie la adresa de mail vrempetrominapoi@realitatea.net.
Românii pot semna pe petitieonline.com/vrem_petrom_inapoi.