Vrăjitoarele și clarvăzătoarele din Rusia au efectuat unul dintre ritualurile cele mai puternice, "cercul puterii", cu scopul de a transmite energia lor mistică președintelui Vladimir Putin, potrivit The Moscow Times.
Zeci de femei și bărbați care pretind că au puteri supranaturale au stat alături, în efortul de a-l întări și sprijini pe șeful statului rus. Șefa vrăjitoarelor ruse Alyona Polyn a declarat că intenția principală a adunării este de a spori calitatea vieții în Rusia, în întreaga lume, prin puterea Rusiei, dar și de a-l susține pe președintele țării.
"Ne-am adunat aici pentru a face lumea mai bună prin Rusia", a spus Polyn. "Vino cu măreția, puterea Rusiei, îndreaptă calea lui Vladimir Putin prin puterea cuvântului meu", a intonat ea în timpul ceremoniei. Cultura tradițională rusă are numeroase mențiuni despre conducători înzestrați cu puteri magice, care își iau puterea din surse mistice.