Într-o convorbire video adresată copiilor cu ocazia deschiderii, Putin a fost auzit vorbind în termeni vădit religioși despre necesitatea de a forma viziunea asupra lumii a tinerilor ruși, în timp ce își explica misiunea de a susține valorile „tradiționale”, scrie standard.co.uk.
Președintele rus s-a prezentat în numeroase ocazii ca un apărător fervent al credinței creștine în fața Occidentului „satanic”.
Putin a comparat misiunea sa de a proteja tineretul rus de influența tot mai mare a Occidentului făcând referire la Petru și Andrei, doi pescari, care au răspândit cuvântul lui Dumnezeu sub conducerea lui Iisus.
În cadrul unei reuniuni a oficialilor ruși, Putin a întrebat: „Vă amintiți cum a venit Iisus în Galileea și i-a văzut pe pescari lângă Marea Galileii?”.
„Unul prindea pește, altul își aranja plasa. Și El le-a spus: Nu, nu, nu: 'Urmați-Mă și vă voi face pescari de oameni, pescari de suflete omenești. Ei au devenit evangheliștii Lui, elevii Lui. Acest lucru a fost foarte important într-o perioadă în care religiile lumii se dezvoltau... dar nu este mai puțin actual acum, când trebuie să ne apărăm valorile tradiționale, cultura, tradițiile și istoria noastră. Acest lucru este foarte important pentru viitorul țării."
Putin a susținut că nu a vrut să răspândească un mesaj pur creștin și a continuat să facă referire la alte trei „religii tradiționale” ale țării, printre care se numără islamul, iudaismul și budismul. Aproximativ 70% dintre ruși se identifică drept creștini.
Menționarea credinței creștine a mai fost folosită de oficiali ruși pentru a apăra poziția țării în războiul cu Ucraina.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a proclamat anterior că soldaților ruși care mor în serviciul datoriei în Ucraina li se iertă toate păcatele, comparând moartea lor sacrificială cu cea a lui Isus.
„Dacă cineva, mânat de simțul datoriei, de nevoia de a îndeplini un jurământ, rămâne fidel chemării sale și moare în îndeplinirea datoriei militare, atunci, fără îndoială, comite un act care echivalează cu un sacrificiu”, a spus Kirill într-o predică.
„Se sacrifică pentru alții”, a spus Kirill. „Și de aceea credem că această jertfă spăla toate păcatele pe care o persoană le-a comis.”