Luni, într-un comunicat, Kremlinul a transmis că Rusia şi Belarus vor lua măsuri pentru a-şi apăra propria securitate.
În aceeași zi, președintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a anunțat că a discutat cu omologul său rus despre reacția potrivită la intensificarea activităţii forţelor NATO şi SUA în Ucraina. Lukaşenko a acuzat în special Statele Unite de înfiinţarea unor centre de pregătire militară în Ucraina care, potrivit lui, constituie de fapt baze militare.
”Am convenit că trebuie să luăm unele măsuri de răspuns”, a declarat liderul de la Minsk.
În ultimele luni, mai multe manevre militare efectuate deopotrivă de Rusia şi de către Occident au provocat o nouă creştere a tensiunilor între cele două părţi, potrivit Agerpres.