Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Forțele Aerospațiale Ruse au lansat rachete hipersonice, rachete de croazieră de pe navele din Marea Neagră.
O altă rachetă de croazieră a fost lansată la locul de testare, iar în cadrul exercițiului a fost lansată și o rachetă balistică intercontinentală Yars. Bombardierele strategice au lansat de asemenea rachete de croazieră care au lovit țintele stabilite, iar submarinul nuclear Karelia a lansat de asemenea o rachetă balistică.
Vedem astfel o desfășurare masivă de forțe în acest moment în Rusia, chiar sub comanda președintelui Vladimir Putin.
Avioane strategice, rachete balistice intercontinentale și submarine purtătoare de rachete - toate sunt astăzi coordonate de Vladimir Putin alături de președintele Belarusului, Alexandru Lukashenko, printr-un exercițiu nuclear de proporții.
Imaginile capturate de un satelit comercial arată noi mișcări de trupe și prezența unui număr mare de elicoptere de atac, avioane și rachete antiaeriene rusești, plasate în aeroporturile aflate la 15-30 de kilometri de granița cu Ucraina, în Rusia, Crimeea și Belarus.
Începând încă de miercuri, unitățile rusești s-au desfășurat în “punctele de adunare tactică” – zone de lângă graniță în care grupurile de luptă sunt așezate exact ca înaintea unui atac, spun experții militari.
Satelitul a surprins desfășurarea unei noi unități de elicoptere și un grup de luptă format din tancuri, transportoare blindate de infanterie și echipamente de sprijin.
În Crimeea există acum 70 de elicoptere de atac, dintre care 60 au fost observate pentru prima dată la începutul acestei săptămâni.
Între timp, Presa rusă anunță că liderii republicilor separatiste Donețk și Luhansk au decretat mobilizarea generală a bărbaților cu vârste între 18 și 55 de ani. Pretinde, presa rusă, că în noaptea de vineri spre sâmbătă mai mult de zece localități ar fi fost bombardate de ucraineni, iar în Luhansk ar fi fost aruncată în aer o conductă de gaze.
De cealaltă parte, armata ucraineană și OSCE raportează 654 de bombardamente, în zonele separatiste, efectuate în această dimineața, dar și 870 de încălcări ale încetării focului.
Armata ucrainiană a anunțat că un soldat le-a fost ucis.
Președintele Americii, Joe Biden, considera ca Vladimir Putin a decis deja invadarea Ucrainei.
În concomitent cu această declarație, observăm o intensificare a luptelor dintre armata ucraineană și rebelii din Donbass.
Liderii separatiștilor din Donețk și Luhansk anunță evacuarea masivă a tuturor civililor către Rusia lucru care arată un conflict în plină desfășurare.
Între timp, în Belarus au loc exerciții militare comune ruso-belaruse. Președintele Aleksandr Lukașenko a declarat recent că țara sa ar putea găzdui arme nucleare în cazul în care NATO ar lua decizii care să amenințe securitatea Belarusului.
Chiar dacă Rusia a anunțat zilele trecute că va retrage soldați de la granița cu Ucraina, experții militari avertizează că pericolul nu a trecut încă. Oficialii americani susțin că un atac ar putea să aibă loc pe data de 20 februarie.