„Avem o situație nu mai puțin critică în spitale. Avem peste 6000 de cazuri noi astăzi. Situația este în continuare critică. Sunt pacienți care nu pot fi tratați în spitale imediat pentru că nu sunt locuri. Sunt pacienți care ajung foarte târziu la spital. Lucrul acesta este foarte grav. Medicii, ambulanțierii și toate cadrele încearcă să ajute. Este esențial ca oamenii să meargă la spital sau să ia legătura cu medicul de familie.
Îndemn pe oricine are simptom să se testeze, dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu COVID să se testeze, dacă rezultatul e pozitiv, să sune medicul de familie să ceară un sfat. Sfatul ar trebui să vină repede, cu instrucțiuni foarte clare ca atunci când concentrația de oxigen scade sunt 94%, vă îndemn să mergeți la spital, să contactați un medic cât mai repede.
Sunt mulți pacienți care ajung prea târziu la spital. Asta face munca oamenilor din spital foarte grea și recuperarea foartea grea, uneori imposibilă”, a spus ministrul Sănătății.
Acesta a vorbit și despre veștile bune: „Ministerul Sănătății a primit 242 de milioane de lei pentru achiziția de medicamente necesare tratametului de covid 19. O veste foarte bună este numărul de vaccinări. Avem teste de la Pfizer, care certifică faptul că vaccinul este eficient pentru copii. Așteptăm decizia EMA”.