„Am crezut că am ieșit din epoca epoleților și a privilegiilor. Cred ca m-am înșelat și aici. Am crezut că premierul numit de coaliție nu va folosi forța pe care i-am dat-o pentru cariera și imaginea sa politică”, a spus Vlad Voiculescu, la începutul bilanțului celor 113 zile pe care le-a petrecut la Ministerul Sănătății.
„Ne-am pomenit cu un corp de control care a aruncat în spațiul public acuzații neîntâlnite în lumea civilizată. Un guvern care transmite către parchet lucruri pe care nu le transmite public, un premier care da un semnal, semnalul că pentru orice om din sistemul de sănătate este că dacă vrei să aperi interesul public, dacă vrei transparență, dacă vrei să oferi informații publice, trebuie să te temi. Pentru că dacă deranjezi pe cine nu trebuie, sistemul va acționa împotriva ta cu tot ce are.
Gestionarea pandemiei așa cum s-a petrecut în ultimele luni a avut parte de câteva episoade pe care publicul le-a realizat mai puțin. Premierul României discutând aproape niciodată cu MS, premierul lansând targeturi, ținte, fără să discute cu nimeni, premierul României transformându-se în primul epidemiolog al țării, vorbind de lucruri pe care nu le cunoștea, pe care nu le-a discutat cu experții.
Semnalul transmis este că daca vrei să aperi interesul public trebuie să te temi, că dacă deranjezi pe cine nu trebuie, atunci sistemul va acționa împotriva ta cu tot ce are”, a spus Vlad Voiculescu în declarația sa.
Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîțu din funcția de ministru al Sănătății, miercuri. În ultima perioadă, Vlad Voiculescu a devenit ținta criticilor în coaliția de guvernare. Anterior destituirii, liderii USR-PLUS și-au reafirmat susținerea pentru acesta.
Premierul a luat decizia de a-l demite pe Vlad Voiculescu după mai multe gafe făcute de fostul ministru, culminând cu faptul că nu a fost consultat în prealabil despre modificarea ordinului privind carantinarea localităților. Documentul, purtând semnătura Andreei Moldovan, a fost publicat în Monitorul Oficial.