„Nu știu despre niciun blat între Cîțu și PSD. Ce s-a întâmplat ne-a avantajat, în sensul că nu s-a ajuns la discutarea moțiunii. Suntem la mâna PSD, din păcate, iar asta o spune orice calcul matematic. Dacă vrea să ne trimită acasă, ne trimite, dacă vor să ne țină în viață, ne țin. Facem ce facem și tot la mâna PSD ajungem. Totuși, am reușit să gestionăm o pandemie. Fără bani, fără încasări la buget, Orban a demonstrat că știe să gestioneze o țară, chiar și în plină criză. Oamenii au mari așteptări de la noi, iar cee ace se întâmplă acum, nu dă bine pentru PNL. Oamenii au mare dreptate atunci când ne critică. În momentul în care premierul nu era și președinte de partid, au fost probleme. Soluția ar fi o conciliere cu USR. Cred că Orban poate realiza acest lucru. Varianta doi, rămânem la mâna PSD, iar atunci când nu ai majoritate în Parlament, faci ceea ce îți spune opoziția. Este și varianta a trei, aceea în care pică moțiunea sau să treacă, iar atunci avem alt premier și revine USRPLUS alături de noi. Nu cred că e bine să-și dea mâna dreapta cu stânga politică. Dacă ne interesează doar funcțiile și avantajele, atunci o s-o lălăim la nesfârșit așa. Dacă vrem să avem grijă de țară, atunci încetăm acest conflict”, a declarat la „Legile Puterii” liberalul Virgil Guran.