Potrivit apărătorului, tânăra s-a constituit parte civilă în proces pentru suma de 100.000 de euro. Avocatul a mai menţionat că niciunul din cei patru inculpaţi nu şi-a recunoscut faptele.
Cei patru, printre care un militar de la baza din Deveselu, vor fi duşi, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, după ce au fost audiaţi şi reţinuţi de procurorii Parchetului Militar Bucureşti.
Procurori militari au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Răzvan Ionuţ Negreţ, soldat la o unitate militară din judeţul Dolj, Ionuţ Valentin Ionescu, Florin Codruţ Ionescu şi Marian Alexandru Feleşco, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, potrivit unui comunicat al Parchetului instanţei supreme. Potrivit procurorilor, în noaptea de 14 spre 15 iunie, pe un câmp din apropierea municipiului Caracal, inculpaţii, prin constrângerea victimei R.V., au întreţinut cu aceasta raporturi sexuale. Dosarul, aflat iniţial la Parchetul Judecătoriei Caracal, a fost înaintat Parchetului Militar Bucureşti.