Violeta Alexandru a declarat luni, că există o problemă de dialog între Guvern și industria spectacolelor, după criticile organizatorilor de spectacole culturale în urma relaxărilor din 15 mai 2021.
„Cred că este o problemă de dialog între noi, echipa guvernamentală, și această industrie. Înțeleg observațiile făcute de industrie, pentru că au nevoie să revină în activitate și specificul lor este de așa natură încât nu pot reveni peste noapte, deci au nevoie de predictibilitate, au nevoie ca între ei și stat să existe un dialog continuu și să se creeze acele reguli care pot fi aplicate în asemenea activități (...). E o industrie cu privire la care eu chiar mi-am cerut cumva scuze, pentru că eu simt că nu i-am ajutat corespunzător. Am avut câteva plăți anul trecut făcute celor care cereau în situația în care aveau PFA-uri sau aveau contracte de drepturi de autor, dar reprezintă un infim ajutor față de ceea ce de fapt aveau nevoie”, a declarat Violeta Alexandru, luni, la RFI România.
Reprezentanții industriei de spectacole spun că relaxările anunțate de guvernanți sunt mai aspre decât restricțiile de până acum și că în noile condiții impuse din 15 mai 2021, evenimentele culturale, festivalurile sunt aproape imposibil de organizat.
Fostul ministru al Muncii a mai spus că industria de spectacole „are nevoie să-i spui dinainte care sunt regulile și cred că aceste reguli pot fi făcute mai bine, dacă cele două părți își asumă în primul rând, pentru că e vorba și de o responsabilitate și în partea privată, corectează ce-i de corectat. Eu de exemplu am observat prevederea legată de obligativitatea să dureze o zi. Și ce se întâmplă dacă un concert începe pe la 10 noaptea și durează un pic din a doua zi? Cum se consideră, o zi, două zile, se oprește muzica la 12 fără cinci noaptea? Adică sunt niște lucruri care trebuie reglate cu industria”.
Violeta Alexandru insistă că „ambele părți trebuie să stea la masă și să-și asume fiecare o parte din ceea ce au de făcut. Mă uitam de exemplu la industria aeronautică, la marile companii de transport aerian, ele au fost cele care au venit peste Guvern și au spus noi ne asumăm aceste lucruri, pentru că nu e vorba de acces la servicii esențiale, e vorba de acces la un tip de serviciu prestat de un operator privat, iar aceștia în asociațiile pe care le-au format trebuie să fie alături de Guvern în respectarea unor reguli în organizarea unor evenimente, iar partea guvernamentală trebuie să le dea o predictibilitate, pentru că nu poți să organizezi un concert de unde să-ți deduci costurile și cu privire la care să poți avea un profit și în același timp să faci o organizare bună, decât cu câteva luni înainte”.
"Se greșește față de organizatorii de concerte, evenimente în aer liber, nelăsându-i să înceapă treaba. Se greșește nedându-le un orizont previzibil, în condițiile în care aceste evenimente nu se organizează de azi pe mâine. ci e nevoie de o planificare mai amplă”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook și cu o zin în urmă.