Premierul maghiar Viktor Orban spune că a fost prost înțeles la Băile Tușnad, unde a pledat pentru puritatea rasială. Acesta spune că a vorbit din punct de vedere cultural.
Viktor Orban: "Se întâmplă uneori să vorbesc de o manieră care poate fi prost înţeleasă, dar i-am cerut cancelarului să plaseze informaţiile într-un context cultural. În Ungaria, aceste expresii şi fraze reprezintă un punct de vedere cultural, civilizaţional."
Șeful PSD, Marcel Ciolacu ăi cere explicații lui Kelemen Hunor, asta după ce vicepremierul a participat la conferința unde liderul de la Budapesta a criticat Uniunea Europeană și NATO.
"O să avem o discuţie în cadrul Coaliţiei. Declaraţia a fost jignitoare, a fost o jignire, în special adusă românilor, mi-aş fi dorit să nu fie făcută pe teritoriul României, dar, indiferent, efectele sunt aceleaşi", a declarat Marcel Ciolacu.
Fisurile din coaliție sunt tot mai mari iar unul dintre vicepreședinții PNL aruncă bomnba: se pregătește scoaterea de la guvernare a celor de la UDMR.
"Soluția în momentul de față este ieșirea UDMR de la Guvernare să fiu foarte cinstit, nu poți să fii viceporemierul României, ministru, să cânți imnul altui stat, se vede că vizita lui Orban a avut țeluri separatiste, a declarat Adrian Cozma, vice-președinte PNL.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor susține însă că discursul lui Viktor Orban din România nu a fost rasist sau pro-Putin.
Kelemen Hunor îl apără pe Viktor Orban
Kelemen Hunor: "Îl cunosc pe Viktor Orban de foarte mult timp. Îndrăznesc să spun cu tărie că nu există niciun pic de rasism în Orban."
Săptămâna viitoare urmează să aibă loc o ședință a coaliției în scandalul referitor la discursul lui Viktor Orban.