Din 1953 si pana in prezent au fost descoperite doar 300 de astfel de infestari, ele fiind mai frecvente in unele parti rurale ale Asiei. In Regatul Unit, viermele ce poarta denumirea stiintifica Spirometra erinaceieuropaei, a fost descoperit pentru prima data in creierul unui britanic de origine chineza, in varsta de 50 de ani, scrie BZI.ro.
PROMOTIE MARE LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE AICI
Pacientul, care vizitase cu ceva timp in urma China, s-a prezentat la spitalul Addenbrookes din Cambridge, acuzand dureri de cap, echipa medicala tratandu-l atunci de tuberculoza. La scurt timp insa, acesta a revenit cu noi simptome.
"Avea simptome noi" a declarat Gkarnia-Klotsas, medicul care a descoperit parazitul. "Viermele se deplasa acum dintr-o parte in cealalta a creierului sau, provocandu-i convulsii si slabiciune in picioare. Cum nu se cunoaste niciun medicament care sa poata distruge parazitul - imediat dupa diagnosticare, medicii au fost nevoiti sa actioneze rapid si sa elimine viermele pe cale chirurgicala."
"Acesti viermi sunt foarte misteriosi" declara geneticianul Hayley Bennett de la Institutul Wellcome Trust Sanger din Cambridge. "Au un ciclu de viata foarte complicat."
Cum te poti contamina
Forma adulta a teniei Spirometra apare numai in intestinele cainilor si pisicilor, insa prin materiile fecale ale acestora, se pot elimina oua de viermi, care pot ajunge in apa, contaminand-o. Rezulta astfel un tip juvenil de tenie, sub forma unei larve. Larvele pot invada corpul uman prin consumul de crustacee sau contact direct cu animalele infectate.
Britanicul a declarat ca cel mai probabil a contractat parazitul in mod accidental in timp ce inota intr-un lac contaminat.
"Larvele se pot inchista in creier sau in alta parte", declara Bennett. "Consecintele acestor chistuiri pot fi leziuni tisulare, orbire, paralizie sau chiar moarte. "
"Datorita ratei foarte mici de infestare, a crea un medicament destinat distrugerii exclusive a acestui vierme, nu este o solutie viabila din punct de vedere econimic. "
Carnea de porc, o alta sursa de infestare
Exista multe forme de tenie, insa doar 3 dintre ele pot infesta cu usurinta creierul. Din perspectiva sanatatii publice, trebuie sa acordam o atentie speciala celei care provine de la carnea de porc. Acesta, cunoscuta sub denumirea de Taenia Solium, poate infecta oamenii in doua moduri.
Primul este prin consumul de carne de porc insuficient fiarta sau prajita. In acest fel, viermele ajunge in intestin in stare adulta. Al doilea mod este prin contactul cu fecale de porc sau de om infestat, in acest caz, viermele ajungand sub forma larvara.
Daca viermele ajunge in corp ca larva, poate infecta mai multe tesuturi si poate intra in sistemul nervos, inclusiv in creier - provocand astfel o afectiune cunoscuta sub numele de neurocisticercoza. Infectia de acest tip, poate adesea cauza epilepsie.
Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in tarile afectate de parazit, aproape o treime din persoanele care sufera de epilepsie, au avut anterior neurocisticercoza. Cauza principala este lipsa de salubritate si igiena precara.