Numele „Serial 1” face referire la „Serial Number One”, numele de cod al primei motociclete construită de către Harley-Davidson în anul 1903.
Designul legendarei motociclete cu cauciucuri albe, șa și mânere din piele, cadrul negru elegant, sunt introduse de această dată pe prima bicicletă electrică a companiei.
Harley afirmă că noua companie Serial 1 Cycle a fost dezvoltată în cadrul Centrului de Dezvoltare a Produselor, unde un mic grup de pasionați de motociclete și biciclete au lucrat la proiectarea și dezvoltarea unei biciclete electronice demne de numele Harley-Davidson.
Compania americană nu oferă detalii despre specificații, deci putem doar intui puterea, capacitatea bateriei, autonomia și prețul noului e-bike.
Pe baza fotografiilor, Serial 1 are un motor cu acționare centrală, un sistem de transmisie pe curea (posibil un sistem Gates Carbon (despre care se știe că prezintă o rezistență sporită), o baterie, faruri și stopuri integrate în cadru și prezintă accente din piele.