Evenimentul a avut loc joi-seara, pe strada Primăverii din Slatina, la faţa locului intervenind atât poliţiştii, cât şi pompierii. Un bărbat care locuieşte la etajul 2 al blocului a ameninţat că aruncă imobilul în aer.
Vecinii săi, speriaţi, au părăsit locuinţele. Aceștia spun că pe bărbat l-a înfuriat foarte tare faptul că în cursul zilei de astăzi sora sa a fost încătuşată şi dusă în penitenciar ca urmare a faptului că nu a plătit o amendă penală primită în urmă cu mai mulţi ani.
De la ridicarea femeii de la domiciliu bărbatul a intrat într-o stare de agitaţie, totul culminând cu ameninţările care i-au adus din nou pe poliţişti la uşa lui. În aceeaşi locuinţă se afla şi mama bărbatului, cei trei trăind în condiţii mai mult decât modeste.
„Persoana în cauză va fi transportat la UPU Slatina pentru un control psihiatric, după cele petrecute. În acest moment, situaţia este sub control, după intervenţia în forţă şi imobilizarea bărbatului care ameninţa că va arunca în aer întregul bloc“, a precizat la rândul său purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.