Trenul de marfă care se deplasează spre Larissa și trenul de călători care a plecat din Atena se aflau pe aceeași linie, circulând cu o viteză de 166 km/h și nu au putut evita coliziunea, relatează Protothema.
Pe filmare se vede o bilă de foc imediat după coliziune.
Potrivit presei din Grecia, accidentul s-ar fi produs din cauza unei erori umane. Șeful de gară din Larissa, cel mai apropiat oraș de locul unde s-a produs carnagiul, a schimbat greșit macazul și a direcționat trenul de pasageri pe aceeași linie pe care venea trenul de marfă.
Șeful de gară a fost arestat și ar fi recunoscut eroarea în fața anchetatorilor.