Actorul Marius Manole își motivează gestul prin faptul că președintele Iohannis girează reîntoarcerea la conducere a celor de la PSD, „un partid care a făcut doar rău României în ultimii 30 de ani”, spune artistul.
„E un moment periculos pentru Romania. Munca și meritele mele de artist rămân fără această medalie. Mi s-a reporșat că aceasta medalie e dată de Romania. Nu! Nu cred că au fost întrebați românii dacă Marius Manole merită o astfel de distincție. A fost o decizie venită de la guvern. Președinția este o instituție care nu mă mai reperezintă de mult timp. Nu văd de ce nu aș face acest gest. Mie mi-a anulat domnul Iohannis, prin decizia de a gira PSD, toate zilele din piață când am ieșit să protestăm împotriva deciziilor antidemocratice promovate de ei. Acum, PSD intră pe covorul roșu la guvernare, ca un partid curat, nou, reformat. Nu, nu este așa!
L-am votat pe Iohannis, l-am susținut, am crezut, atunci, că e singura cale a României către Europa. În momentul votului, Iohannis era Iohannis. Acum, nu. Mi se pare un gest de igienă să anunți că nu mai susții pe cineva pe care l-ai votat, chiar dacă atunci ai crezut în el.
Noi, la un moment dat, trebuie să credem în niște oameni, altfel plecăm din țară. La momentul acela, Iohannis era de votat, în detrimentul lui Victor Ponta. Acum, PNL nu mai este un partid curat. Primul moment când m-a dezamăgit președintele fost atunci când a demis-o pe Laura Codruța Kovesi, iar acum ce a făcut cu echipa Cîțu, care a dus România în cea mai mare criza politică de după 1989. Cred că e momentul ca Iohannis să și plece”, a declarat Marius Manole.