,,Vreau să condamn cu fermitate acele manifestări violente care au fost puține, dar foarte vizibile. Au fost, din păcate, oameni care nu au înțeles despre ce este vorba, nu au înțeles de ce trebuie să respecte normele, și, în aceste chestiuni, trebuie să laud iar autoritățile, în special poliția și jandarmeria, care au intervenit la timp și ferm. Și așa trebuie să rămână în continuare. Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente, astfel de încălcări ale normelor în condițiile în care această pandemie creează probleme pentru noi toți, nu numai pentru unii. Este foarte clar, în condițiile în care marea majoritate a românilor a respectat foarte bine toate normele: acolo unde nu se respectă trebuie intervenit prompt, ferm, clar, și așa se va întâmpla și în continuare", a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni, la încheierea ședinței de analiză a crizei COVID, la care a participat premierul Ludovic Orban, mai mulţi miniştri şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.