În prealabil, elevul descrisese condițiile în care învață clasa sa în cadrul Colegiului Tehnic ‘’Gheorghe Balș’’Adjud: ‘’Nu există căldură, băile se află într-o condiție deplorabilă și ocazional un miros respingător își face apariția din țevi sau de la corpurile șoarecilor morți găsiți de noi, într-o dimineață pe holul clădirii’’, mai scrie ziaruldevrancea.ro
Valentin Mitrofan este directorul Colegiul Tehnic ‘’Gheorghe Balș’’ Adjud în urma concursului organizat de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea în luna decembrie, însă el va fi instalat pe 17 ianuarie, conform metologiei ministerului.
Noul director a declarat ca ‘’Spațiul s-a redus și am fost nevoiți să reorganizăm programul”. Mitrofran recunoaște, în mare, problemele semnalate de elevi.
Tot acesta declara ca: ‘’Unitatea noastră este cuprinsă în acest an într-un proiect de realizare a unui campus pentru învățământul profesional și tehnic. Proiectul cuprinde reabilitarea tuturor clădirilor școlii din punct de vedere al structurii, instalațiilor electrice și termice precum și al dotărilor specifice procesului educativ. Referitor la șoarecii morți găsiți de elevi într-o dimineață pe holul clădirii, a fost vorba de un singur șoarece care a ajuns acolo tocmai în urma efectuării procesului de deratizare a clădirilor școlii la începutul anului școlar’’.
Valentin-Marian Mitrofan este directorul Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” Adjud în urma concursului organizat de Inspectoratul Școlar Județean(IȘJ)Vrancea în ultima parte a anului 2021