„În ultimele două luni ale acestui an, consumul de medicamente anti-COVID-19 a crescut de cel puţin şase ori la nivelul spitalelor care tratează pacienţi cu COVID-19. Tocilizumab – în perioada septembrie – octombrie 2021 au fost repartizate către unităţile sanitare un număr de 14.106 flacoane, care sunt de diferite volume. Legat de cele 1.000 de flacoane pentru care s-a semnat un contract săptămâna trecută, astăzi au plecat ultimele 100 către spitale.
O veste bună legată de Tocilizumab este faptul că luni se semnează un nou contract subsecvent pentru 1.500 de flacoane de 80 mg, care vor fi distribuite imediat către toate unităţile medicale care tratează pacienţii cu COVID-19, astfel încât aceşti pacienţi să poată beneficia imediat. În fiecare zi sunt repartizate unităţilor medicale diverse tranşe de Remdesivir”, a precizat Andrei Baciu, într-o conferinţă de presă.
În această săptămână, Ministerul Sănătăţii a primit încă 29.600 de flacoane de Remdesivir.
„Cu privire la Favipiravir, în protocolul terapeutic, acesta poate fi prescris deja în ambulatoriu. Astăzi a fost semnat contractul, s-a finalizat contractul şi procedura pentru donaţia de la Terapia de 48.500 de cutii, care reprezintă aproximativ 2,4 milioane de tablete. Acestea vor ajunge la pacienţi în două tranşe.
Tot astăzi a fost finalizată procedura pentru o autorizaţie de nevoi speciale pentru 150.000 de cutii, procedură care urmează să fie publicată, finalitatea acestuia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Astfel că, săptămâna viitoare, aceste cutii vor putea fi achiziţionate de către spitale”, a explicat secretarul de stat.
De asemenea, 7.600 de doze de anticorpi monoclonali au fost repartizate din cele 10.000 pe care România le are din partea Comisiei Europene.