Într-un interviu pentru un post TV, Victor Rebengiuc a spus că rolul din spectacolul „Tatăl” va fi cel de final de stagiune pentru Teatrul Bulandra și, totodată, pentru finalul carierei sale.
„Am 89 de ani, în curând o să am 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferință, e greu. M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Nu mai vreau. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”, a spus Victor Rebengiuc.
Spectacolul "Tatăl" de Florian Zeller, în regia lui Cristi Juncu, va avea avanpremiera în 11 şi 12 iunie, la Sala "Liviu Ciulei", iar premiera pe 24 iunie, potrivit site-ului Teatrului Bulandra.
Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanţi actori de film, teatru şi televiziune din România. A debutat pe marele ecran în 1956, în lungmetrajul "Mândrie" (Marius Teodorescu), iar în 1964 a cucerit publicul în rolul din "Pădurea spânzuraţilor" (regia Liviu Ciulei). Celor peste 70 de roluri pe care le-a interpretat în film, li s-au alăturat, de-a lungul carierei, alte 200 de personaje cărora le-a dat viaţă pe scenele teatrelor din România.