"Bineînţeles că sunt trist, îmi pare foarte rău pentru cei care m-au sprijinit, pentru cei care au crezut. În acestă seară, zilele următoare, o să stau puţin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine, dar mâine avem şedinţă de Guvern şi de săptămâna viitoare ne facem datoria", a precizat Ponta. El i-a rugat pe ziarişti să nu se supere dacă nu o să răspundă la întrebări, arătând că toate întrebările acum sunt pentru noul preşedinte Klaus Iohannis.
"Vă rog să nu vă supăraţi, dar n-aş vrea să mai stau la întrebări acum, cu siguranţă o să vă răspund la toate întrebările, acum însă toate întrebările sunt pentru noul preşedinte, domnul Iohannis, iar eu pot doar să vă asigur de faptul că mi-am dorit cel mai mult ca în România preşedintele şi primul-ministrul să lucreze împreună pentru ţară, eu pot să fac lucrul ăsta şi cred că va putea să-l facă şi domnul Iohannis", a adăugat Victor Ponta.
Mai multe pe Mediafax