„În calitate de vicepreședinte al Partidului Național Liberal, voi solicita premierului Florin Cîţu, în cadrul Biroului Politic Național, DEMITEREA de urgență a ministrului Sănătății Vlad Voiculescu.
Tot circul, bâlbâiala și bătaia de joc la adresa pacienților de la Spitalul Foișor a umplut paharul. Pacienții cu diferite boli nu mai pot fi ignorați și dați la o parte în detrimentul pacienților infectați cu COVID.
Chiar dacă managementul Spitalului Foișor s-a opus transformării în unitate COVID-19, printr-o scenă similară cu prelungirea carantinării Timișoarei, s-a dat un ordin- ignorând voința și argumentele celor de acolo- prin care au fost evacuați în toiul nopții zeci de pacienți. Ministrul Sănătății este direct răspunzător de trauma trăită de pacienții evacuați, avizând propunerea DSU.
Semnalez de câteva luni derapajele, stângăciile și atitudinea acestui ministru. Din păcate nu am avut parte de revizuiri ale strategiei, gândirii, comunicării sau creării de proceduri. Este clar pentru toată lumea că domnul Voiculescu este depășit de situație, iar astfel vom face un bine atât lui, cât și pacienților din România.
Ministerul Sănătății are nevoie de un ministru competent la cârma sa. Să-l găsim urgent!”, a transmis, sâmbătă, Ben Oni Ardelean.