"Din informaţiile primite pacientul este intubat, stabil, sub tratament specific, este supus procedurilor de toaletare a rănilor", a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.
Cătălin Denciu a fost transferat la Spitalul Militar din Belgia pe 15 noiembrie. Are arsuri pe 75% din corp, inclusiv la nivelul căilor respiratorii. Potrivit medicilor din Belgia, face dializa zilnic, medicii îi tratează arsurile și face tratament. A rămas stabil în toată această perioadă, fiind în Belgia de cinci zile.
Incendiul din secția ATI a Spitalulului Județean de Urgență Piatra Neamț din 2020 a avut loc pe 14 noiembrie 2020, în incinta Spitalului Județean din Piatra Neamț. În urma unui incendiu izbucnit în secția de ATI, au murit 10 persoane și rănite încă șapte. Dintre persoanele rănite șase erau pacienți internați diagnosticați cu COVID-19, iar a șaptea persoană era medicul de gardă Cătălin Denciu. Ulterior, acesta a fost transferat în Belgia cu aeronavă a Ministerului Apărării Naționale din România.