Într-un comunicat emis miercuri dimineața, s-a menționat că operațiunile militare vor fi suspendate temporar, iar primii ostatici sunt așteptați să fie eliberați în 48 de ore de la încheierea acordului. Hamas a confirmat acordul, adăugând că 150 de femei și copii palestinieni vor fi eliberați din închisorile israeliene.
Surse americane au indicat pentru The Guardian că printre ostaticii eliberați se află și trei cetățeni americani. Ca parte a acordului, raidurile aeriene israeliene vor fi oprite complet în sudul Fâșiei Gaza și vor avea loc pauze operaționale în nord. Totodată, accesul cu ajutoare umanitare va fi permis în Gaza. Purtătorul de cuvânt al IDF, Jonathan Conricus, a subliniat că armata va rămâne vigilentă și se va pregăti pentru viitoare operațiuni.