Ejah Bin Jaafar fusese condamnat la moarte, iar anularea, cel puţin pentru moment, a sentinţei, a venit în ultima clipă, scrie cancan.ro. Ambasada filipineză din Malaezia a făcut mai multe cereri în acest sens, iar, într-un final, una dintre ele a fost aprobată. În aceste condiţii, cresc şansele ca pedeapsa de condamnare la moarte a lui Ionuţ Gologan să fie şi ea comutată. Cu toate acestea, bunica românului este sceptică. Maria Gologan, acum în vârstă de 86 de ani, speră să mai aibă zile doar pentru a-şi mai putea vedea o singură dată nepotul.
Femeia spune că a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-l aduce pe Ionuţ în ţară, dar că toate demersurile sale au rămas fără rezultat. I-a trimis recent o scrisoare preşedintelui României, dar răspunsul nu a mulţumit-o deloc. „Am trimis o scrisoare domnului preşedinte şi în frazele mele am şi subliniat: Chiar dacă mai are din condamnare, să-l aducă în ţară să pot să merg şi eu la el cu o bucăţică de pâine, aşa am scris. Am primit răspuns de la domnul preşedinte acum două săptămâni. Mi-a răspuns că e bine, dar nimic din ce am cerut eu".
În urmă cu cinci ani, pe 26 iunie 2012, Ionuţ Gologan a fost arestat pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, având asupra lui 1.494 de grame de metamfetamină. Cazul său a ajuns să fie mediatizat în toată lumea şi multe persoane publice din România au vrut să îl ajute pe tânăr. Şi Ministerul Afacerilor Externe s-a implicat în acest caz.