Veşti bune, din Statele Unite, pentru bolnavii de cancer. Pentru prima dată, un tratament care întăreşte sistemul imunitar a dovedit că poate creşte semnificativ şansele bolnavilor de cancer pulmonar în stadiu avansat. Între timp, medicii cubanezi se laudă cu două vaccinuri ce ar ajuta la vindecarea cancerului de plămâni.
"Una dintre cele mai mari provocări în lupta împotriva cancerului a fost faptul că celulele canceroase găsesc metode de a deveni invizibile pentru sistemele de apărare ale organismului, iar sistemul imunitar nu poate ucide ceea ce nu vede", a spus Jon Lapook, medic, conform cbsnews.com.
Practic, noul tratament învaţă sistemul imunitar să detecteze celulele canceroase, pentru a le distruge. Unul dintre medicamentele create, combinat cu chimioterapie, a redus la jumătate riscul de deces sau de agravare a bolii, faţă de chimioterapia simplă. Cum tratamentul e nou, nu se ştie deocamdată cu cât poate prelungi viaţa bolnavilor. Însă oamenii de știință cred că există chiar posibilitatea de a vindeca total cancerul. Tratamentul revoluţionar, administrat intravenos, poate costa până la 12.500 de dolari pe lună.
Între timp, şi Cuba se laudă cu un tratament revoluţionar împotriva cancerului pulmonar, ce are la bază tot întărirea sistemului imunitar. Pentru Carlina Gomez, diagnosticată în urmă cu ani de zile cu cancer, tratamentul a însemnat o nouă şansă la viaţă.
"Mă simt bine. Chiar am mai luat în greutate. Folosesc vaccinul de doi ani şi patru luni, iar deocamdată mă simt foarte bine", a afirmat o pacientă.
Medicamentul e atât de promiţător încât a devenit primul produs în Cuba ce ar putea primi autorizaţie de utilizare şi în Statele Unite.