Incidentul a avut loc pe un bulevard circulat din Capitală, în văzul tuturor. În timp ce tânăra lovește mașina cu piciorul, bărbatul dă cu crosa în mașina victimei.
„Imaginule sunt revoltătoare. În ultima vreme asistăm la multe astfel de situații... pentru că în România se poate. Nu avem date despre vreo plângere. Colegii mei verifică imaginile video, nu știm dacă șoferul în cauză a depus plângere. În astfel de cazuri se decise judecata în libertate ceea ce grav”, a spus secretarul general al Sindicatului Europol, la Realitatea PLUS.
Imaginile au ajuns și la polițiști, care au deschis un dosar penal
„În jurul orei 21.00, conform unor imagini, un conducător auto a lovit cu un obiect contondent o altă mașină, aflată în trafic, iar persoana care îl însoțea a lovit, același autoturism cu piciorul”, a spus Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.
Bărbatul atacat are 35 de ani și va depune plângere. În paralel, oamenii legii cercetează fapte de tulburarea liniștii publice, distrugere și lovire.
Imaginile au fost publicate pe Facebook de Sindicatul EUROPOL
„Dă pe afară "civilizația" pe străzile din București
Iar în cazul de față, pentru că șoferul agresat nu a postat pe YouTube filmul agresiunii și nici nu este vreun "activist", cu toate că a suferit mai multe vătămări decât în cazul celui de la Buzău, agresorul din imagini va fi cercetat în stare de libertate”, au scris cei de la EUROPOL.