"Tot ce era prevăzut pentru etapă de vaccinare 1, 2 și 3 a fost implementat: cabinete de medicină de familie unde se vaccineaza, vaccinare în unități sanitare pentru persoane cu boli cornice, echipe mobile, evenimente de tip maraton de vaccinare. În acest moment e un pasaj al coordonării de la nivel central către local. Fiecare județ prin autoritățile locale au o serie de inițiative organizatorice dar și de comunicare care se înscriu și respectă liniile generale. Cu toți colegii noștri din teritoriu colaborăm și ajungem la un consens. Sunt acțiuni care aparțîn în totalitate organizatorilor de la nivel local dar și nouă.
M-am bucurat să aflu că aceste evenimente de tip maraton au fost preluate și în alte țări. Corpul medical, academic sprijină acest efort al întregii societăți pentru a reveni la normalitate.
Îmi doresc că decizia de a ne vaccina să fie în baza unor valori corecte, anume cele care până la urmă stau la baza conceptului de vaccinare: protecția noastră și a celor din jurul nostru.
Este dreptul fiecăruia, fiecare are propriul sistem de valori, important e să respectăm celelalte măsuri de prevenție, să reducem riscul să ne infectăm și să reducem riscul de a-i infectă pe ceilalți. Vaccinarea rămâne voluntară și este gratuită", a explicat Valeriu Gheorghiță.