Valeriu Gheorghiță a arătat că sunt deja și alte țări unde crește numărul cazurilor de infectare cu COVID-19, dând exemplul Marii Britanii, și a atras atenția că iarna se apropie și oamenii vor sta din ce în ce mai mult în spații închise, vor interacționa din ce în ce mai mult, aerisirea încăperilor se va face mai puțin, iar riscul de infectare evident că va crește.
"Deci nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră, ci dimpotrivă”, a afirmat medicul militar, astăzi, la un post TV.
Mai mult decât atât, Gheorghiță spune că dacă nu va fi introdus certificatul verde COVID și pentru anumite categorii profesionale, va fi greu ca România să ajungă la o rată de 70% din populație vaccinată, chiar și în primele luni ale anului viitor.
"Probabil că în momentul acesta suntem deja într-o perioadă de platou, însă depinde foarte mult de cât de bine sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii bolii și cât de mult va crește rata de vaccinare, dar problema este dacă suntem iarăși dispuși, ca țară, să ne confruntăm cu un viitor val de îmbolnăviri și s-o luăm de la capăt (...).
Nu cred că mai putem să ne permitem să repetăm la nesfârșit aceste valuri de îmbolnăviri, pentru că nu este exclus ca în perioada lunilor viitoare să se genereze o nouă variantă virală, care să se asocieze - și vedem că de obicei au fost asociate - cu o creștere a transmisibilității, care să fie mai contagioasă și care poate să fie asociată și cu scăderea protecției imunității care se obține după vaccinare. Deci, noi trebuie să preîntâmpinăm aceste lucruri”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
În context, el a transmis că actuala campanie de vaccinare trebuie să continue la un ritm cât mai ridicat, reiterând că vaccinarea este cea care ne va asigura o stabilitate epidemiologică nu doar pentru momentul actual, ci pentru lunile următoare.