În jurul prânzului, peste o mie de polițiștii au ajuns în fața Parlamentului, după ce au mărșăluit pe străzile din București. Reprezentanți ai Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual au protestat față de refuzul executivului de a pune în aplicare legea care prevede recalcularea salariilor din sistem. Oamenii legii avertizează că zilele viitoare acțiunile de protest vor lua amploare, dacă revendicările nu se sunt luate în seamă.
Și cadrele medicale au protestat, în fața Parlamentului, în ziua în care bugetul pe 2021 ajunge în Legislativ pentru aprobare. Medici, asistenți, infirmieri și brancardieri își strigă nemulțumirile față de înghețarea veniturilor.
Pentru a fi respectate prevederile legale în vigoare privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și participarea persoanelor fizice la mitinguri sau demonstrații, activitățile vor avea loc în diferite intervale orare și mai multe locații.
Jandarmii bucureșteni au anunțat că vor fi prezenți la manifestații pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, inclusiv a restricțiilor impuse în contextul pandemiei covid privind desfășurarea unor evenimente în spațiul public.