În municipiul București sunt anunțate mai multe manifestații publice de protest, organizate de Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și Sindicatul EUROPOL.
Pentru a fi respectate prevederile legale în vigoare privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și participarea persoanelor fizice la mitinguri sau demonstrații, activitățile vor avea loc în diferite intervale orare și în mai multe locații, astfel:
- În Piața Victoriei, în intervalul orar 10.00-14.00: pe trotuarul de la intersecția Bd. Lascăr Catargiu cu Bd. Iancu de Hunedoara și Piața Victoriei, pe trotuarul de pe calea Victoriei nr. 155 și nr. 224 și pe trotuarul din prelungirea Parcului Kiseleff delimitat de Bd. Aviatorilor și Bd. Pavel D. Kiseleff;
- În Piața Romană, Piața Universității (zona „Fântâni”, zona „Statui”, parcul din fața T.N.B., Parcul Colțea) și Piața Unirii (aleea Dealul Mitropoliei nr. 7);
- În Piața Revoluției (zona monumentului Iuliu Maniu), în fața Ministerului Afacerilor Interne, pe trotuarul din fața Ministerului Muncii și Protecției Sociale și pe trotuarul din fața Ministerului Sănătății.
„Conform cadrului legal în vigoare, jandarmii din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București vor fi prezenți pe timpul desfășurării acestor evenimente, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică.
Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile H.G. nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 14 martie 2021, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă, cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată).
Pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS –CoV-2, jandarmii bucureșteni recomandă participanților la aceste activități:
- să poarte masca sanitară de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
- să respecte măsurile de igienizare a mâinilor și să mențină distanța fizică de minimum 1 metru între participanți.
În egală măsură, recomandăm persoanelor care vor participa la aceste adunări publice să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial”, a transmis Jandarmeria București.