Într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS, Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița, a explicat de ce a luat decizia de a solicita DSP în legătură cu schimbarea vaccinului Astra Zeneca cu cel de la Pfizer.
"DSP a spus că se poate (face schimbarea - n.r.), în principiu. Primăria din Bistrița a deschis un centru de vaccinare în data de 15 februarie cu vaccinul Astra Zeneca. După un început bun, oamenii au început să își piardă încrederea. De la 50 sau mai multe persoane pe zi s-a ajuns la 2-3 persoane pe zi, în condițiile în care avem personal de specialitate, avem liste mari de așteptare, avem infrastuctură pentru care am făcut investiții. Acest lucru înseamnă o ineficiență totală. Numărul de persoane care apelează la serviciile centrului nostru de vaccinare este foarte mic și sunt aproape sigur că va rămâne așa. De aceea am solicitat înlocuirea Astra Zeneca cu Pfizer", a afirmat edilul.
Întrebat câte persoane au fost imunizate până în prezent, în Bistrița, primarul a răspuns: "Am vaccinat aproximativ 2.500 de persoane. Nu am o situiație referitoare la oamenii care s-au plâns după vaccinare".
Pe de altă parte, Ioan Turc a ținut să precizeze că din 12 aprilie va începe etapa a doua de vaccinare anti-Covid tot cu serul de la Astra Zeneca. "Rapelul va începe cu Astra Zeneca. Să ne fie foarte clar. Am solicitat Pfizer pentru cei care se vor vaccina pentru prima dată. E o chestiune ce ține de specialiști. Nu pun la îndoială calitatea vaccinului (Astra Zeneca - n.r.). Eu doar observ ce se întâmplă în societate", a explicat primarul din Bistrița.
Edilul a precizat că nu are informații legate de dozele Astra Zeneca nefolosite la acest moment, o situație în acest sens existând la nivelul DSP Bistrița.
În schimb, în ceea ce privește procentul de persoane vaccinate în municipiul Bistrița, cifrele sunt clare, spune primarul. Vorbim despre aproximativ 10% din populație, vaccinată cu prima doză și doar de un procent de 3% care a făcut prima doză, plus rapelul.