"Copilul cu leziuni severe la nivelul mâinii a primit îngrijiri în serviciul CPU, a beneficiat de consultul unei echipe multidisciplinare cu profil chirurgical şi s-a decis transferul prompt la Spitalul 'Marie Curie' Bucureşti", a declarat, marți, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, medicul Ioana Mătăcuţă.
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sibiu au trimis, luni, un echipaj în localitatea Vurpăr, unde doi copii de 6 ani, jucându-se cu petarde, au suferit traumatisme prin explozie ale mâinilor, relatează News.ro.
”Primul copil cu un tramatism sever mâna stângă, cu afectarea a trei degete, iar al doilea cu afectare mai uşoară a mâinii”, au transmis oficialii SAJ.
Potrivit acestora, după acordarea primului ajutor, echipajul SAJ a plecat spre spital, iar pe drum a solicitat sprijinul unui echipaj cu medic.
”Un echipaj ISU cu medic a plecat la întâlnire şi apoi a însoţit echipajul SAJ, asistând copii până la sosirea la CPU Luther (Spitalul de Pediatrie Sibiu – n.r.)”, a mai transmis sursa citată.