Un echipament de pe scenă a luat foc în timpul concertului lui Alok. Participanții au încercat să oprească flăcările cu o pătură, însă în cele din urmă incendiul a fost stins de un echipaj ISU.
A fost pentru prima dată când trupa americană de muzică pop-rock Imagine Dragons s-a auzit pe o scenă din România. Zeci de mii de oameni au venit special pentru cele mai cunoscute melodii, au fredonat și au dansat ore în șir.
Nu toți petrecăreții au avut, însă, noroc. Organizatorii au fost nevoiți să oprească accesul când a fost atinsă capacitatea maximă a arenei.
De pe marea scenă nu a lipsit nici Salvadore Ganacci, unul dintre cei mai excentrici DJ, cu care publicul din România s-a obișnuit de ani de zile.
La noapte, petrecerea continuă cu cel mai cunoscut DJ din întreaga lume, Martin Garrix, dar și suedezul Eric Prydz. Cei doi sunt headlinerii zilei, împreună cu French Montana, Thievery Corporation, Zhu și WizTheMc.