Un timişorean, în vârstă de 39 de ani, dat în urmărire internaţională a fost reţinut în această dimineaţă de poliţişti. Bărbatul a fost prins pe un bulevard din Timişoara, în timp ce se afla la volanul maşinii sale.
Timişoreanul a fost reţinut în baza unui mandat de arestare european emis în 2003 de poliţia din Italia pentru furt şi trafic cu maşini furate. Bărbatul este prezentat acum Parchetului Curţii de Apel din Timişoara pentru confirmarea mandatului. El va fi extrădat în Italia, unde riscă şase ani de închisoare.