Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, au fost demarate căutări.
„În seara de 1 iunie a.c., poliţiştii din cadrul IPJ Buzău au fost sesizaţi cu privire la faptul că Jinga Constantin, în vârstă de 23 de ani, ar fi plecat de la locul de muncă în jurul orei 16.30, din localitatea Cândeşti, judeţul Buzău şi nu a mai ajuns la domiciliul din comuna Vadu Paşii. Poliţiştii au demarat de îndată verificări şi activităţi specifice de căutare a persoanei dispărute", informează IPJ.
Persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la găsirea tânărului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
„Tânărul căutat are aproximativ 1,75 metri înălţime şi 90 de kilograme, păr şaten, scurt şi drept, ochi căprui. La momentul plecării era îmbrăcat cu un tricou de culoare galbenă, pantaloni de culoare albastră, vesta de culoare neagră, iar în picioare purta papuci de culoare neagră. Acesta ar conduce un autoturism de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare BZ 01 JNG", informează IPJ.