În urma atacului a fost criptată şi blocată întreaga bază de date, respectiv toate informaţiile şi fişierele existente în serverele unităţii sanitare. Conducerea Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea anunţă că au fost sesizate toate instituţiile competente cu privire la acest incident de securitate, precum şi instituţiile în relaţia cu care acest incident ar fi putut avea repercursiuni directe. S-au făcut eforturi imediate pentru recuperarea datelor criptate, astfel încât activitatea medicală să nu fie perturbată. A fost consemnată și poziția oficială a unității medicale din Oradea.
„Mulţumim tuturor instituţiilor care s-au implicat şi ne-au sprijinit, toată baza de date a Spitalului Municipal fiind în prezent reconstruită”, a declarat Maria Silaghi, managerul spitalului orădean.