Un accident a avut loc, duminică după-amiază, în București, în Sectorul 6. Evenimentul s-a petrecut pe Bd Timișoara și au fost implicate un autoturism în mișcare și patru auto staționate, relatează Știri pe surse.
Șoferul, fără permis și posibil drogat, care a pierdut controlul volanului și a intrat în vehiculele aflate pe marginea drumului, a fost transportat la Spitalul Universitar pentru recoltarea probelor biologice.
În zona în care a avut loc accidentul se află și un loc de joacă pentru copii.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că șoferul în vârstă de 43 de ani are dreptul de a conduce vehicule suspendat, anunță poliția.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.
De asemenea, polițiștii au procedat la testarea preliminară a conducătorului auto cu aparatul DrugTest, care a indicat posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. Persoanei în cauză i-au fost recoltate mostre biologice pentru a stabili dacă a consumat sau nu substanțe interzise.
În acest context, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.