"Fata a izbucnit în plâns și mi-a spus că vrea să-mi spună ceva. Că domnul profesor ne atinge, ne pune mâna în zone intime. Am rămas mirată. Doamne ferește, cum să se întâmple așa ceva?", este mărturia mamei unei eleve care a fost agresată de profesor.
Întâmplarea a avut loc la o şcoală din judeţ, acolo unde profesorul, în vârstă de 49 de ani, preda matematică. Profesorul le-a rugat pe mai multe fete să rămână după ore pentru a-l ajuta cu telefonul mobil.
"A rugat-o să rămână după ore să îi facă un cont de Facebook ca să agațe el băieți sau fete, nu știu de ce. A rămas și i-a făcut cont.", mai povestește mama elevei.
Atunci, dascălul a început să le pipăie și să le atingă în mod repetat în zonele intime.
Două dintre eleve s-au dus acasă și le-au povestit părinților ce au pățit.
"Îi pune mana la zone intime, ii ia mana ei sa si o puna el la pantaloni, nu s a mai vazut asa ceva", povestește oripilată femeia.
După demararea cercetărilor, oamenii legii au descoperit că, în urmă cu ceva timp, a mai există o elevă agresată, dar care a păstrat tăcerea. Profesorul a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare pentru fiecare dintre cele trei minore pe care le-a agresat.
În urmă cu o săptămână, un alt profesor din Botoșani a fost condamnat pentru corupere de minori după ce i-a făcut propuneri sexuale unui elev. Tânărul de 14 ani a înregistrat întreaga discuție.