Un scandal pe cale să fie mușamalizat lovește Liceul Tehnologic de Turism și Alimentație din Arieșeni, potrivit Realitatea de Alba. Profesorul de religie a profitat de naivitatea unei eleve și a întreținut relații sexuale cu acesta.
Profesorul de religie, Traian G. este căsătorit și are o fată.
Fata a rămas gravidă, însă totul a fost ținut ascuns. Deși la vremea respectivă conducerea școlii a demarat o anchetă internă, profesorul a fost găsit nevinovat și cazul a fost mușamalizat. Adevărul a ieșit la iveală după ce s-au făcut analizele copilului și al tatălui.
Situația este cu atât mai gravă pentru că eleva nu avea cui să spună problemele pe care le întâmpină, deoarece provine dintr-o casă de tip familiar.
Contactat telefonic de reporterii noștri primarul comunei Arieșeni, Jurj Vasile Marin a spus:" Am auzit de această situație și am cerut demararea unei noi anchete în școală. Copilul este luat în plasament. Urmează să vedem cum o putem ajuta pe elevă, încerc să aflu mai multe detalii".