"Varianta AY4.2, care a fost descoperită în mai multe ţări europene, a fost identificată în Israel", a declarat ministerul într-un comunicat de presă, relatează Agerpres, car citează France Presse.
Potrivit sursei citate, un copil de 11 ani, venit din Europa, era purtătorul subvariantei. Micuțul a fost identificat pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv şi a fost plasat imediat în carantină.
Din fericire, niciun alt caz nu a mai fost identificat de atunci.
Apariţia acestei noi variante ridică temerile unei transmisibilităţi şi mai puternice.
Reamintim că Israelul a fost una dintre primele ţări care a lansat o campanie de vaccinare anti-Covid în decembrie 2020, fapt ce a redus considerabil contaminarea, dar răspândirea variantei Delta şi ridicarea restricţiilor au favorizat apariţia unui nou val, la care guvernul a încercat să răspundă prin lansarea unei campanii pentru a treia doză de vaccin.
Până în prezent, peste 60% din cei 9 milioane de israelieni au primit două doze de vaccin şi peste o treime au primit trei.
Pe de altă parte, experții britanici încearcă să rămână optimiști și spun că este puțin probabil ca noua variantă să se extindă sau să iasă de sub incidența vaccinurilor existente deja pe piață. Cu alte cuvinte, noua variantă a Covid-19 nu este încă considerată o variantă de îngrijorare în Marea Britanie, fiind, în schimb, o variantă în curs de investigare.