„Miercuri, în jurul orei 13.00, un polițist de Poliția Stațiunii Băile Herculane, aflat în timpul serviciului, în sediul poliției, s-a împușcat accidental cu armamentul din dotare, fiind rănit în zona piciorului.
În prezent, acesta este conștient, a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat de urgență la spital”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, citată de presa locală.
Conducerea inspectoratului a dispus ca o echipă complexă din cadrul inspectoratului să se deplaseze la sediul poliției, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în funcție de rezultatul verificărilor urmând a fi dispuse măsurile care se impun.