Un polițist a fost bătut pe stradă de un individ, în timp ce mergea pe stradă, în localitatea Poarta Albă, județul Constanța. Colegii lui fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la incident.
Potrivit Poliției Constanța, incidentul a fost reclamat duminică seara, la 112 și au intervenit polițiștii din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia. Cel care a apelat la Poliție a fost chiar polițistul agresat pe stradă.
Acesta are 47 de ani și a fost agresat fizic de un alt bărbat în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Poarta Albă. Colegii săi l-au găsit pe polițist prezentând urme superficiale de agresiune și nu a dorit intervenția unui echipaj de ambulanță.
„Menționăm faptul că bărbatul de 47 de ani este polițist și se afla în timpul liber în momentul producerii incidentului”, transmite, luni, Poliția Constanța.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.