Poliţistii din cadrul Poliţiei Eforie s-au deplasat pe strada Margaretei în urma unui apel prin 112, acolo unde avea loc un scandal. Oamenii legii au identificat un individ recalcitrant, căruia i-au cerut să se legitimeze. Respectivul a refuzat, aşa că au încercat să îl imobilizeze, moment în care respectivul a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe unul dintre poliţişti, Orhan O., în vârstă de 32 de ani.
Scandalagiul a reuşit să fugă, iar oamenii legii au tras două focuri de armă în plan vertical, în încercarea de a-l opri. Acesta a fost prins, se ştie despre el că este cetățean american și are 42 de ani.
Poliţistul rănit a fost preluat de ambulanţă, conştient şi a fost transportat la spital, potrivit presei locale.