”Economiştii din întreaga lume sunt îngrijoraţi de riscurile crescute generate de acumularea de lichidităţi şi de creşterea datoriei publice şi private. Şi eu sunt îngrijorat de acest aspect”, a declarat Schäuble, scrie Mediafax.
Ministrul german al Finanţelor a avertizat asupra formării unor noi bule de piaţă, alimentate de banii pompaţi în economie de băncile centrale. De asemenea, Schäuble a atras atenţia asupra deficienţelor zonei euro, din moment ce băncile se luptă să facă faţă creditelor neperformante.