”Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba şi primarul comunei Sânmartin, Birtalan Sándor, au depus, luni, o plângere la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, făcând referire la art.290 din Codul Penal, în vederea efectuării cercetărilor cu privire la săvârşirea unei fapte de distrugere a bunului proprietate publică, ce a vizat deteriorarea plăcii de informare amplasată pe împrejmuirea situată în jurul Cimitirului Eroilor din Valea Uzului, aflat în domeniul public al Comunei Sânmartin”, anunţă, luni seară, Consiliul Judeţean Harghita.
Sursa citată precizează că placa de informare avea un mesaj scris atât în limba română cât şi în limba maghiară şi avea ca scop furnizarea informaţiilor despre istoria şi luptele desfăşurate în acea zonă.
”Având în vedere acest lucru, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi primarul comunei Sânmartin solicită sprijinul autorităţilor pentru identificarea celor responsabili de aceste pagube şi luarea de măsuri legale”, a mai transmis instituţia.
"Subliniem importanţa investigării prompte şi eficiente a acestui incident, în scopul menţinerii ordinii şi siguranţei publice şi pentru a asigura respectarea dreptului de proprietate publică" au apreciat reclamanţii.