În imaginile filmate de un pacient se vede cum insectele ies din crăpătura unui perete, din imediata vecinătate a unei chiuvete și a mesei unde pacienții mănâncă.
Insectele mişună peste tot, după cum susține pacientul, în saloanele aparținând Secției de Chirurgie Septică și ORL din cadrul Spitalului municipal de urgență „Elena Beldiman”. Prin paturi, pe chiuvetă, prin noptiere şi dulapuri, pe pereți, pe alimente, pe medicamente, și dacă pacienții nu sunt atenți, chiar pe fețele acestora, după cum susține cel care a filmat.
Pacienți puși în pericol: Toaletă comună pentru pacienții de la ORL și Chirurgie Septică!
De asemenea, în filmarea făcută cu telefonul mobil trimisă pe adresa redacției Realitatea de Vaslui, apare și toaleta secției mai sus amintite care deservește toate cele șapte saloane. Într-un cuvânt: femei, bărbați și copii, fie că sunt pacienți ai Secției ORL sau la Chirurgie Septică, folosesc o singură toaletă.
Reacția conducerii spitalului din Bârlad se lasă așteptată
Realitatea de Vaslui a încercat să obțină un punct de vedere cu privire la imaginile în care apar gândacii în secția de Chirurgie Septică și ORL, de la managerul Daniela Borș, care o înlocuiește pe purtătoarea de cuvânt a unității spitalicești, dr. Angelica Gramaticu, cea din urmă fiind plecată în concediu. După mai multe apeluri, managerul Daniela Borș a răspuns la telefon și ne-a transmis că pentru moment nu poate da relații deoarece se află într-o discuție, sugerând să revenim mai târziu. Lucru care s-a și întâmplat, însă managerul spitalului bârlădean nu a mai răspuns la telefon.
Mai multe detalii cât și imagini video despre acest subiect puteți găsi pe Realitateadevaslui.net.